astazi

mi e frica de moarte. nu de a mea. de a altciuva dintre ai mei...:-s sunt trista. am nevoie de tine! stii tu cine... cerul e prea singur. :-< mi e somn. ma plictisesc. m am saturat de viata virtuala. ma duc sa dorm. sa visez. un cer nu singur ci cu stele si cu tine. si vata de zahar. dau in BEBEratii... nu tu talent, nu tu imaginatie, nu tu distractie, nu tu inspiratie...ma duc sa dorm pe bune! nani bun mie!

Creatii

Chiar dacă mi s-a solicitat în ultimul timp să-mi fac publice unele creaţii, m-am gândit mult înainte de a o face...Şi m-am hotărât totuşi să scriu pe blogul personal o părticică din gândurile mele. Poate vi se va părea o imaginaţie prea bolnavă pentru zilele actuale, poate voi primi critici din partea unora, sau, poate alţii vor aprecia. Iniţial, îmi propusesem să nu fac publice poeziile mele, ci mai degraba acestea să rămână "moştenirea" copiilor mei, care vor avea drepturi depline asupra lor...Mai este mult până departe!



Apus pierdut

Am pierdut zâmbetul dulce al unui apus de soare.
şi o dată cu el mi s-a scurs printre degete fericirea.
Atunci am luat Făclia de Veghe ce în Empireu
încă ardea, împlinindu-şi sfântul ţel.
Şi am lăsat în urmă noaptea
muşcând din fructul indiferenţei...
Am văzut cum însingurarea îşi mută hotarul,
acoperind cu vălul ei tot Necuprinsul.

A rămas doar Visul solitar, suspendat de ultima speranţă,
încercând să disipe fald cu fald înnopotarea,
să aducă lumina de pace şi zâmbetul dulce
al unui apus de soare pierdut...



Aş vrea

Aş vrea să strâng în braţe fericirea,
Să n-o mai las să plece niciodată.
Aş vrea în suflet să am toata iubirea,
Să ţi-o pot da doar ţie nepătată…

Aş vrea să am în suflet aripi,
Să ţi-l trimit atunci când suferi,
Atunci când din inimă îţi rupi
Imgini triste, sau când te superi...

Aş vrea să-ţi dau întreaga măreţie
A lunii sau a miilor de stele.
Şi să-nţelegi ce-nseamnă bucurie,
Privind îngândurat, gândind la ele...

Aş vrea să am suflet de mag
Să-mpart la toţi pace, iubire,
Iar tu să-ţi aminteşti cu drag,
Că ce mi-ai dăruit e fericire...



Timp

Un moment
Poate însemna
Eternitate…

Timpul
Poate fi prea lung
Când suferi…

Eternitatea
E prea scurtă
Când zâmbeşti…

A existat cândva
Un moment
În care
Slava şi gloria Lui
Au fost marcate
De întâlnirea
Eternităţii
Cu timpul...



Spre tine

Singurătatea
Mi-a topit aripile.
N-am mai putut să-mi continui
Zborul spre Iubire...

Ura
Mi-a risipit in vântul rece
Orice cale către Sublim...

Am rămas
În efemeritatea unei clipe
Ce, totuşi, mă poate conduce
În Etern...

Vâslind încet,
Îmi îndrept luntrea mică şi şubredă
Spre ultima umbră de speranţă:
TU...



Şi ura adoarme tăcută…

Şi ura adoarme tăcută-n uitare,
Eu vreau doar pace, iubire, iertare,
Sau, poate, mai bine, privirile tale
Aş vrea să nu fie găsite de jale.

Eu vreau doar pace, iubire, iertare,
Şi ochii tăi de lumină izvoare,
Să strălucească în noaptea de ură
Şi-n viaţa mea ce-mi pare prea dură…

Sau poate mai bine privirile tale
Aş vrea să mă cheme din nou pe-acea cale
Pe care-am pierdut cândva mângâierea
Şi-am luat înapoi, mai târziu, doar durerea…

Aş vrea să nu fie găsite de jale
Credinţa, nădejdea, speranţele tale ;
Iubirea să dăruie veşnic iertare
Şi ura s-adoarmă tăcută-n uitare..




Viteza viitorului

Vei simti o usoara adiere a vantului.
Vei intinde mainile sa zbori.
Vei merge in inaltul cerului,
Si nu vei mai putea sa cobori.

Vei putea reveni sub forma de fulg.
Vei putea cobori din inalt foarte lin.
Sau vei putea veni ca furtuni care smulg,
Tot ce pot din imensul sublim.

Vei ajunge in sfarsit pe pamant.
Vei alege sa mori sau sa fii viu,
Dar te vei simti imediat mult carunt
Si vei alege sa mori: asta stiu.

Sau poate vei vrea sa mai traiesti.
Vei vedea lucruri noi, simple,
Dar sa stii, (tu nici nu banuiesti)
Ca ele sunt destul de ample.

Apoi vei vrea sa fii cat mai mic.
Atunci voi pune o intrebare omului:
(Dar el nu va mai sti aproape nimic)
Stii sa te opui vitezei viitorului?




Spre ţintă

Să-ţi cânt imnul tăcerii,
Să te înalţ spre divin
Ca să poţi privi realitatea
Dintr-un unghi fericit.
Aproape de aştri,
Aproape de îngeri,
S-auzi cum lumina-ţi pătrunde
În suflet şi-n gând,
Să gaseşti fericirea supremă…
Să râzi în durere,
Să veghezi în uitare
Ca să uiţi tristeţea
Învăluită-n ură.
Şi-apoi să vii lângă mine
C-um zâmbet dulce
Să-mi şopteşti
Privind în jos, spre lume :
« Nu-mi pasă…
Îi iert şi îi iubesc ! »
Şi să rămâi în pace, mergând spre ţinta ta :
Spre nemurire…




XXI

Trăim într-un secol de frică şi boală.
Ne hrănim cu-artificii ori scrum de ţigară.
Ne-amăgim că trăim,
Că zâmbim,
Că iubim,
Când, de fapt, am ajuns să sperăm
În onirice fiinţe, alergând după vânt.
Viteza şi stresul cuprind atmosfera.
Vestiri de războaie predomină Terra.
Speriaţi şi pierduţi în tehnologii de ultimă oră,
Uităm să privim în propria viaţă
De credinţă aridă.
Nu avem timp pentru noi
Fiind îndemnaţi tot mai mult de graba
Să-mbătrânim rapid.
Şi trece vremea. Şi vom vedea cândva
Că ce am realizat în acest secol,
De fapt, e vechi, pierdut şi-ndepărtat,
Căci noul tinde să se vestejească
Şi face loc, mai cu viteză,
Altor probleme, chinuri, confruntări…




O piesă pe tabla de şah


Doar o piesă pe tabla de şah a vieţii,
Fără un rost, hoinărind ne’ncetat,
Cuprinsă-n vraja şi răceala ceţii,
Iubire, lacrimi, sentimente-am înecat.

Uitând încet că tot ce îmi desparte
Fiinţa de sublim este doar trupul,
Eu simt că sufletu-mi departe
E călător şi e grăbit ca timpul.

Privind la lună-am înţeles: Speranţa
Nu moare o data cu noi, ci pe urmă,
Niciodată nu exista distanţa
Dintre un vis şi trezirea ce-l curmă...

Ca o piesă pe tabla de şah a vieţii,
Purtată de vântul din nord sau din sud,
Nestatornică-n gânduri, simt doar pereţii
Singurătăţii strigându-mă surd.



Destin

Destin inflăcărat
Şi scufundat
În iubire.
Inundat
De fericire,
Un suflet nobil
E gata oricând
Să le dăruie altora
Dragostea sa.
Întoarsă
În sublim,
Gândind
La etern,
Trăiesc doar iubind...




Marea uitării

În marea uitării
Mi-am înecat sentimentele,
Gândurile,
Simţirile...
Am încercat să fug de ochii lumii
Alene întorşi către mine,
Vrând parcă să fiu numai în mine însămi
EU.
Voiam s-arăt ca nepăsarea lor
Mă doare.
Am reuşit,
Găsindu-mi fericirea
Pe culmile înalte ale disperării.

Simţeam că tot în jurul meu
Îmi era împotrivă.

Întotdeauna îmi găseam refugiul
În lacrimi
Şi-n nopţi
Gândind la ziua-n care
Agonia mea va avea
Un sfârşit...

Visam la fericire...
O, da. Numai visam,
Însă acele clipe prea iute îmi treceau,
Lăsând în urma lor iarăşi durerea
Amuţită
Şi-nvechită-n suflet...
Ştiam că niciodată
Nu-mi va răpi durerea
Nimeni.
Niciodată!
Credeam că doar sublimul
Îmi mai putea cuprinde
Acele răni
Mai dureroase decât
Tăişul vremii.

Tăceam...
Nu îndrăzneam nici să mai plâng,
De teamă c-am s-alung
Oricare urmă de viaţă
De credinţă,
De victorie.
Tăceam,
Sperând ca prin tăcere
Să uit că ochiul lumii
Mă priveşte-n negru
încă.

Acum şi lacrimile-mi par bizare.
Sunt părăsită de dorinţe,
De vreri şi de simţiri.

Am ajuns nepăsătoare
şi imună
la ambientul
ce mă strânge ca nişte dinţi de cleşte.

Şi totuşi...
doar o dorinţă, numai una!
Aş vrea să zbor
deasupra mării de uitare
şi-apoi să mă închid
pe mine însămi
în absurd.

Încet,
nesigur,
plină de teamă
Încerc să îmi ridic privirea
Spre tristul cer.
Încerc să sper că, poate, niciodată
Marea Uitării n-o să sece
Şi vor rămâne-n ea
Sentimente,
Gânduri
Şi simţiri...
Şi alături de ele
EU,
Devenită o piatră
Ce-şi plânge neîncetat
Durerea.

Părăsită de curaj,
De victorie,
De putere,
De credinţă...


Chemare Sfântă

“Aş vrea să plâng din nou cu tine,
Aş vrea să fiu aici când îţi e bine,
Aş vrea să-ţi fiu alături când soarta greu apasă,
Să fim tot împreună…Oh, lasă lumea, lasă !

De ce nu Mă asculţi întotdeauna ?
De ce nu îmi dai Mie toată mâna ?
De ce Mă chemi cu lacrimi când ţi-e greu?
Şi fericit când eşti…Mă uiţi mereu…

Vai, nu te depărta de ceruri !
Eu sunt acolo pentru tine pururi,
Dar nu pleca pe căi nedrepte.
Iubeşte-Mă, spre Rai ca să urci trepte.

Priveşte-Mă şi-atuncea când zâmbeşti
Şi nu uita : Tu ne’ncetat să Mă cinsteşti
Căci Eu privesc la tine ceas de ceas
Şi niciodată singur nu te las…

Fii pregătit, iubitul Meu copil !
Cu lumea poartă-te cum Eu. Umil
să fii întotdeauna şi să ştii
că Eu aştept să te întorci. Şi ai să vii !’’




Timpuri

Timpul
A lăsat în urmă Eternitatea.
Nu mai există momente,
Nici secunde ce-şi urmau
Cursul în Marele Trecut.
Viitorul
E mai scurt acum decât Prezentul.
Clipele fericite
Durează din ce în ce mai puţin,
În timp ce durerea ţine-o Veşnicie…

Ah, nesuferit Necunoscut,
Nu ţi-a rămas decât picătura de vreme
Ce îţi desparte
Trecutul de Viitor.
Apoi îţi voi da deoparte vălul
Ce ascundea adevăratele feţe ale timpului
Şi…Voi privi Realitatea….





Cu fata Lui…

Cu fata Lui senina si blanda,
Cu privirile-I calatorind departe,
Trecea Isus pe langa cel ce-avea sa-L vanda,
Dar ochii Lui tot mila, pace vor imparte.

Cu fata Lui senina, plina de lumina,
Cu parul Lui batut de vant si plin de roua,
A impartit El paine-atunci la cina
Si calm, echilibrat si bland, zicea la toti un dulce « Pace voua ! ».

Cu fata Lui senina a fost El rastignit.
Cu inima Lui plina de iubire Il ruga
Pe Tatal sa-i ierte pe cei ce-au injosit
Cuvantul Sfant si-otet I-au dat sa bea.

Cu-aceeai fata senina, plina de lumina…
A inviat din morti si ne-a lasat
O Biblie, Cuvantul Sfant, Forta Divina ;
Sa nu Il dam uitarii, deci, chiar de-a plecat…

Secolul XXI...

Traim in secolul vitezei, dupa cum probabil ati auzit deja de la multa lume.Asta nu ma impiedica, insa sa va zic si eu!:) Poate unii vor zice ca nu am facut nicio introducere in blogul meu, dar astea sunt detalii...:D Ma gandeam zilele astea la faptul ca lumea, oamenii, adica noi toti ne schimbam si devenim tot mai invatati si mai cultivati (sau nu...:">) pe zi ce trece...Nici nu avem timp sa ne dam seama cat de mult evolueaza tehnologia...Caci azi se mai descopera ceva, iar maine e deja vechi...Tot ce noua ni se pare acum atat de spectaculos, celor din urma noastra li se afiseaza ca ceva banal, simplu, sau, cel mult, obisnuit...Am observat ca in zilele in care traim (inca...) nu se mai pune amprenta pe iubire, sau cel putin asa mi se pare mie...Ceea ce parintii nostri numeau "iubire" astazi nu mai exista...Acum exista o forma de relationare intre doua (sau mai multe...) persoane de sex diferit (sau acelasi sex, de ce nu?!ca doar se face atata si atata propaganda casatoriilor dintre homosexuali...) care, din fericire a pastrat ceva din ceea ce candva purta denumirea de "dragoste".Acel ceva este numele...In rest, e bataie de joc, din nefericire.In secolul XXI, tot mai multe vestiri de razboaie ameninta toate continentele Terrei...Exista din ce in ce mai multe boli fara tratament...Mor din ce in ce mai multi oameni...Din ce in ce mai multi copii sunt abuzati...Din ce in ce mai multe mame se denatureaza...Ma cuprinde ingrijorarea!Si nu neaparat din cauza timpului care trece cu o viteza uimitoare...